Tratamente pentru hernia de disc

În cazul durerilor de spate există multe tipuri de tratament însă este recomandabilă vizita la un doctor pentru stabilirea exactă a cauzei durerilor. Tratamentele pot varia foarte mult în funcţie de afecţiune, simptome, vârsta sau activitatea pacientului.

Pentru hernia de disc însă voi încerca sa fac un rezumat al tratementele specifice. De obicei se împart în tratamente conservative şi chirurgicale.

Tratamente conservative - nu au acţiune efectivă asupra hernierii discului ci duc numai la îmbunătăţirea simptomelor. De obicei cele mai multe hernii de disc se ameliorează de la sine (că de refăcut, odată rupt discul nu se mai repară) :

• În primul rând este nevoie de odihnă şi de întreruperea totală a activităţilor care necesită efort (şi care pot agrava starea foarte tare)
• Aplicarea de comprese reci pentru relaxarea musculară. Însă personal aş recomanda evitarea compreselor prea reci, iar aplicarea de comprese calde este STRICT NERECOMANDATĂ pentru că duce la sporirea inflamaţiei din zona afectată (în special sciatica este un simptom al inflamării nervului).
• Medicamente antiinflamatoare (antiinflamatoare nesteroidiene sau chiar corticosteroizi injecţii în cazurile mai grave). Medicamentele nu au nici un efect asupra discului herniat, însă reduc simptomele date de nervul inflamat. Orice tip de tratement medicamentos trebuie recomandate de un medic specialist în funcţie de gradul afecţiunii.
  
• Medicamente miorelaxante (relaxante musculare). Acestea reduc contractura muşchilor vertebrali (imposibilitatea îndoirii trunchiului), care de multe ori este foarte dureroasă.
• Injecţii epidurale steroidiene. Acestea sunt mai rar întâlnite în cazurile cu dureri foarte mari şi de durată însă sunt destul de periculoase (atât prin conţinut, cât prin faptul că acul este introdus până aproape de nerv) şi nu prea sunt recomandate.
• Fizioterapie. Este utilizată pentru ameliorarea simptomelor, dar poate să nu aibă nici un efect benefic, depinzând de modul în care reacţionează organismul.
  
• Terapii manuale. Prin terapii manuale înţeleg tot ce înseamnă "masaj" sau "pus oase la loc". Aceste tehnici de manipulare a oaselor pot îmbunătăţi situaţia pacientului dar pot foarte uşor să o şi înrăutăţească. În România nu prea există foarte buni practicieni şi depinde şi de metoda practicată de aceştia. În cazul unei hernii într-o fază avansată consider ca nu prea ajută la nimic (ba este chiar riscantă), deoarece (asemenea elongaţiilor) pot duce de la extruzie la segregare.
  
• Kinetoterapie, gimnastică medicală. Există o gamă largă de exerciţii ce au rolul de a întări musculatura spatelui şi de a ameliora durerea, însă tratamentul trebuie particularizat pentru fiecare pacient în funcţie de simptome şi afecţiune.
• Acupunctură, laserterapie - tratamente de medicină complementară. Mecanismul de acţiune nu este încă pe deplin înţeles, însă aceste tratamente pot duce la o îmbunătăţire a răspunsului organismului. Depinde de organismul fiecărui pacient cum primeşte aceste tratamente, dar pentru multă lume (şi pentru mine aş spune) aceste tratamente au ajutat.

Tratamente chirurgicale - sunt recomandate în special dacă există deficit motor progresiv sau dacă durerea persistă după o perioadă determinată (o lună - două) de tratament conservativ. De asemenea în caz de urgenţă chirurgicală (sindrom cauda equina) nu se mai pune problema evitării operaţiei:

• Nucleoplastia percutană este o intervenţie minim invazivă care presupune micşorarea presiunii din interiorul discului prin extragerea uneui părţi din nucleul pulpos. Personal nu conosc decât o singură clinică unde se efectuează astfel de operaţii în Bucureşti.O astfel de operaţie filmată găsiţi aici. De asemenea, este destul de costisitoare iar aplicabilitatea sa cu succes este limitată la cazurile de hernie de disc în care nu există fragment rupt.
• Disectomia (microdisectomie) presupune intervenţia chirurgicală pentru a se extrage fragmentul de disc herniat. În general se efectuează o incizie la nivelul discului afectat (de 2-3 cm sau mai mică în cazul intervenţiei laparoscopice), se depărtează muşchii şi o parte din os (laminectomie), se înlătură cu grijă nervul pentru ca apoi să fie tăiat şi extras materialul herniat. În funcţie de gradul de afecţiune cât şi de spitalul/medicul ales există operaţii mai mult sau mai puţin invazive - de la operaţii laparoscopice până la înlocuirea completă a discului intervertebral.
  

Puţină anatomie a herniei de disc

Coloana vertebrală este alcăuită din vertebre, în interiorul cărora (în canalul vertebral) se află măduva spinării. Aceasta porneşte de la vertebra cervicală C1 şi ajunge până la vertebra lombară L2 (În continuare există numai "filum terminale" - formaţiune terminală care împreună cu rădăcinile nervilor adiacenţi formează "coada de cal" - cauda equina) .

Între vertebre se află discurile intervertebrale, cu rol de absorbire a şocurilor. Acestea au la interior un "nucleu pulpos" - substanţă gelatinoasă (hidrofilă) cu rol de absorbire a şocurilor. Nucleul pulpos este "îngrădit" de un inel fibros - mai multe straturi de cartilaje fibroase - care distribuie uniform presiunea pe discul intervertebral.

Prin "hernie" se înţelege "ruptură" - hernie de disc = ruptură a discului (intervertebral).

Sunt cazuri foarte rare în care discul herniază spre partea anterioară şi atunci de obicei nu prea sunt simptome.

De obicei hernia se produce înspre canalul intervertebral şi atunci ajunge să comprime rădăcinile nervilor care ies din canal, de unde rezultă sciatica, deficit motor, senzorial, etc.

Există mai multe etape ale unei hernii de disc (lombare) :

1. Inelul fibros se fisurează - acesta nu este un caz propriu-zis de hernie de disc, dar prin fisurile inelului se poate scurge nucleul pulpos, substanţă gelatinoasă care odată ajunsă în contact cu rădăcinile nervoase duce la inflamarea acestora şi la apariţia simptomelor de sciatică. Îm acest caz examene RMN sau CT nu prea indică nimic şi de obicei este necesară o substanţă de contrast.
2. Protruzie - anumite fibre din inelul fibros se rup ceea ce permite ca nucleul pulpos să deformeze discul (asemănător unui "gâlme" dintr-o minge de cauciuc) şi (eventual) să apese şi să inflameze rădăcina nervului sciatic. Membrana (ligamentul posterior longitudinal) care acoperă inelul fibros nu este ruptă în acest caz. În acest caz poate să apară sciatica dar există cazuri în care nu sunt prezente nici un fel de simptome.
   
3. Extruzie - inelul fibros este rupt şi hernierea discului nu mai este conţinută de ligament, iar nucleul pulpos se poate deplasa şi mai mult înspre exterior, dar fragmentul rupt se află (încă) în contact cu restul discului. În acest caz simptomele herniei de disc sunt evidente (durere, amorţeală/"furnicături").
   
4. Segregare (eng. Sequestration) - un fragment discal este rupt complet şi a migrat în canalul intervertebral. Durerile sunt foarte intense şi de cele mai multe ori este necesară operaţia în acest caz. Dacă fragmentul migrează spre centrul canalului rahidian se poate ajunge la sindromul cozii de cal (cauda equina) - presupune paralizia membrelor inferioare, scăderea reflexelor şi a sensibilităţii, precum şi perturbări ale funcţiilor urinare şi genitale - care constituie o URGENŢĂ CHIRURGICALĂ (maxim 48 de ore).