Timpul nu prea mi-a mai permis să postez, dar doresc totuşi sa îmi exprim ideile referitoare la decizia de a te lăsa sau nu operat.
Ca o paranteză, starea mea actuală este destul de ok, însă mă mai jenează spatele, ceva mai mult după stat îndelungat pe scaun sau mers îndelungat. Nu am mai continuat exerciţiile fizice, dar nici efort nu am mai făcut (exceptând câte o alergare uşoara după autobuz sau câte o sacoşă până în 5-6 kg). Deficitul motor şi cel zenzorial pare la fel, dar cred ca am început să mă obişnuiesc.
Revenind la operaţie, pe scurt.
- Operaţia este obligatorie şi urgentă în cazul sindromului cozii de cal
- În cazul unui deficit senzorial/motor progresiv operaţia este recomandată, preferabil cât mai repede, în cel mult o lună aş zice şi în funcţie şi de gradul deficitului deoarece nervii sunt sensibili şi este posibil să nu se mai regenereze (eu încă aştept poate îşi mai revin, deşi nu ştiu în ce măsură).
- Operaţia este recomandată dacă după o perioadă de tratament conservator (o lună sau poate chiar mai mult) nu sunt progrese (sau există chiar regres) sau dacă durerea este insuportabilă şi nu cedează.
De ce ne-am opera:
- pentru motivele de mai sus
- după operaţie există şansele unei recuperări mai rapide, precum şi dispariţia durerii (insuportabile)
- se pot respecta uşor (cu stricteţe :D) recomandările postoperatorii (abţinerea de la efort, frig, căldură, urmarea unor cursuri de recuperare ... )
De ce nu ne-am (m-am) opera(t):
- din motive de sănătate (este totuşi o operaţie) - bătrâni, cardiaci, persoane cu riscuri operatorii ridicate
- riscul (deşi destul de mic - depinde şi de competenţa medicului) de leziune permanentă a nervilor
- riscul de a nu te mai trezi din anestezie
- nimeni nu garantează că simptomele se vor îmbunătăţi (ba este posibil ca din contră, pacientul să se simtă chiar mai rău decăt înainte de operaţie, în special în cazurile uşoare care se pot trata conservator)
- riscul unei infecţii postoperatorii
- odată tăiat din os, rămâne tăiat
- riscul unei rehernieri ulterioare (fiind necesară o altă operaţie, care prezintă aceleaşi riscuri) - rehernierea poate apărea bineînţeles şi fără operaţie
- riscul de fibroză postoperatorie (depinde mult de organismul pacientului şi de baftă) - ţesuturile lezate în timpul operaţiei se cicatrizează, uneori prea mult, formând ţesut fibros care apasă pe nervii vertebrali, ducând la complicaţii, cum ar fi deficit motor sau durere intensă. De asemenea, eliminarea fibrozei presupune încă o operaţie (cu riscuri chiar mai mari de fibroză) sau tratamente complicate.
- şi nu în ultimul rând (ba chiar cam pe primul loc) - trăiesc în România: ŞPAGA doctorilor şi a asistentelor, modul în care pacienţii sunt trataţi şi condiţiile din spitale
Dacă mai îmi vin idei voi completa ...
